Sa plec sau sa nu plec? Si pana la urma am plecat....

Orice mama, pentru sanatatea ei mintala, ar trebui sa plece undeva, singura, macar 3 zile!

20/1/2017

Doamne, cat m-am mai perpelit, ce mustrari de constiinta si cate dialoguri obositoare cu mine insami despre cum sa las eu regia din mana si sa plec o saptamana de zile, departe de casa, de copii si de barbat.

Ba chiar am sunat-o si pe mama ca sa-mi dea unda verde si sa ma convinga sa plec.... se pare ca alegerile mele in viata inca mai depind de validarile ei.

De mult nu am mai avut asa o dilema…. Nu stiu, dar vinovatia asta de mama vis a vis de copii, mi se pare o povara grea pentru un om, cu toate ca, in adancurile mintii tale stii ca vor fi ok fara tine, ca doar ai aranjat totul ca sa le fie bine, ai stivuit hainele frumos in dulap, ai anuntat scoala si vecinele.... si, pana la urma, nu raman singuri, au un tata foarte responsabil si o bunica care abia asteapta sa dea o mana de ajutor.

In fine, greu cu mamele astea nesigure pe ele si tare nehotarate, pentru ca daca era dupa mine, sigur nu mai plecam nicaieri.
Noroc cu barbata-miu, care mi-a spus: “Nevasta, du-te si nu te mai codi atat!” si mi-a cumparat bilet de avion fara sa ma mai intrebe daca vreau.
Si bine a facut! Fara impusivitatea lui sigur ratam o ocazie de milioane.

Thailanda, o saptamana la Bangkok cu o prietena/verisoara tare draga mie, care avea niste lucruri foarte serioase de facut in downtown, iar eu urma sa fac pe turista.
Pfaaaaai si ce bine a fost asa, de una singura, pana si drumul pana acolo mai, mai ca mi-a placut, cu toate ca am stat inghesuita ca o sardina intr-un avion super aglomerat timp de 10 ore.
In Bangkok m-am simtit ca la 26 de ani (ca la 19,20 nu prea mi-a placut), libera, fara constrangeri, fara tras constant de maneca, intreruperi de discutii si miros de insulina.

Cine nu are copii nu cred ca-si poate imagina cum arata libertatea timp de o saptamana.

M-am fatait singura prin oras, am avut timp de vizitat ce m-a interesat in propriul ritm fara sa ma bata vreun copil la cap ca se plictiseste si ca sa plecam mai repede.
Am mancat si baut ce-am vrut, mi-am facut masaje veritabile la ce ora am avut chef.... am fost zen, m-am intors zen, si inca sunt zen, sa vedem cat ma tine.

Asa ca, iesiri macar de doua zile chiar si pana la munte recomand tuturor mamicilor, pentru ca, sa stiti, nu se intampla nimic spectaculos fara noi, ba dimpotriva, mie toate la intoarcere mi s-au parut si inca mi se par roz:

Barbatul mai frumos ca Fat Frumos;
Copiii mai destepti si mai crescuti decat ii lasasem la plecare;
Casa mai aratoasa, desi cam lipicioasa pe la bucatrie si cam mirositoare pe la baie;
Eu mai ingaduitoare si rabdatoare decat la plecare;
Tot eu, mi-am invins niste frici de care nu mai speram sa scap;
Mi-am testat cateva limite si am descoperit cat de eliberator este sa iesi din zona ta de confort;
Resetata si mai inspirata;

Si apropo de inspiratie, iaca-ta si pozele (nu ratati pozele de la final :))

Street food cu arome, mirodenii, supe si multe noodles.... la micul dejun, pranz si seara