In sfarsit, s-a terminat din nou isteria, si Kate a adus pe lume un baietel dragut foc, cu care a impresionat hoardele de fotografi adunati din intreaga lume pentru a admira bebelusul anului. Insa ce mi se pare si mai impresionant este curajul cu care proaspata mamica Kate s-a urcat pana si pe tocuri ca sa arate perfect la nici 10 ore de la nastere. |
Ok, imi imaginez si eu ca are o armata de stilisti care s-o faca sa arate minunat, dar totusi, femeia asta tocmai a nascut un bebelus de aproape 4 kilograme si la cateva ore arata ca si cum ar fi petrecut o zi la spa, iar bebelusul l-a primit cadou. Nu cred sa existe vreo femeie care sa vrea sa arate precum Kate la cateva ore de la nastere, pentru ca dupa chinurile unei nasteri, fie ea si cu epidurala, nu-ti sta capul decat la cum sa mergi la toaleta fara sa te doara pe dedesubturi, si in ce pozitie sa te mai asezi ca sa nu te tina cusaturile intre picioare, asta daca nu ai avut parte de o cezariana dureroasa. Si cine mai indrazneste sa spuna ca dupa ce nasti mainile si picioarele deformate isi revin la dimensiunile de dinainte de sarcina, este un mare neadevar, mie exact dupa ce-am nascut mi s-au umflat picioarele si m-am intors acasa in slapii lui barbata miu. Si totusi, cu toata frumusetea ei perfecta, ma incearca un sentiment de mila fata de Kate, pentru ca sunt convinsa ca nu si-ar fi dorit altceva decat sa se strecoare pe usa din spate a spitalului, fara sa o vada cineva, anonim, si sa se intoarca cat mai repede acasa la ceilalti copii ai ei si in intimitatea caminului lor sa se bucure alaturi de William de micutul lor print. Dar Kate strange cu stoicism din toate, pentru ca stie sa isi faca "meseria" de printesa cu mult profesionalism. Este pretul pe care trebuie sa-l plateasca pentru titlul pe care-l poarta... respect pentru aceasta printesa curajoasa! |
Casa Regala Olandeza are un protocol mai "uman" ca sa-i spun asa: doar printul iese in public sa prezinte mostenitorii proaspat nascuti, printesa mama este menajata si paraseste spitalul pe usa din spate fara prea mult tam tam si atentie din partea presei. |
Kate impecabila dupa fiecare nastere, 3 in total! |