| Ma uit la ei si nu-mi vine sa cred ca sunt mama lor. Nu-mi vine sa cred ca mie-mi spun mama! |
| Nu-mi vine sa cred ca imediat ce intra pe usa pe mine ma cauta, mama lor, si ca, daca nu le raspund imediat, isi ridica vocile putin intepate si mai striga de cateva ori “mamaaaaa” pana-i aud. Nu-mi vina sa cred ca se topesc de dorul meu cand sunt plecata de acasa, desi tata le face toate poftele si mi-i strica atat de tare ca trebuie s-o iau de la capat cu regulile cand ma intorc. Nu pot sa cred ca sunt mama de doi copiloi mari, frumosi, blanzi si buni la suflet, si ca poate din cauza mea au devenit asa. Nu-mi vine sa cred ca eu, mama lor, simt cand trebuie sa-i ascult si stiu cum sa le iau sufletele la puricat ca sa ma pot ingriji de ele. Inca ma mai mir si nu-mi vine sa cred ca de mine au nevoie ca sa le alin durerea cu o mangaiere sau o vorba buna. Nu-mi vine sa cred ca mie, mama lor, imi declara: “Esti cea mai buna mama din lume!” Nu-mi vine sa cred ca am privilegiul sa le fiu mama, sa le cant cantecele, sa le spun povesti, sa-i adorm langa bataile inimii mele, sa-i tin strans de mana, si sa le spun in fiecare seara noapte buna. Nu-mi vine sa cred cat de frumos suna cuvantul mama rostit de buzele lor tuguiate si botoase printre lacrimi mici si calde. Nu-mi vine sa cred ca sunt mama lor, pentru ca e mare lucru sa fii mama! |
RSS Feed
