| Cand erau copiii foarte micuti imi doream din tot sufletul sa creasca cat mai repede, acum, ca au crescut si aproape ca nu-i mai pot cuprinde in brate, parca-i vreau din nou mici. Doamne, cresc atat de repede ca nu-mi vine sa cred, parca ieri se tineau agatati de mine si nu ma lasau nici la baie sa merg fara sa ma caute si sa ma strige cu vocile lor de pitigoi. |
| Cine a apus ca sa ne bucuram de copii cat sunt mici, mare dreptate a mai avut, pentru ca, desi, pe de o parte, viata de parinte ti se usureaza considerabil iar ei devin pe zi ce trece tot mai independenti, de cealalta parte, constati cum au din ce in ce mai putina nevoie de tine, si cum ti-e tare dor de lucrurile marunte si neinsemnate pe care le faceai pana nu demult impreuna cu ei. Lucruri pe care nu le mai pot face de cand mi-au crescut copiii: Nu mai pot sa merg impreuna cu ei in parc, pfaaaai, mi-e tare dor sa stau sa lenevesc pe o banca uramarindu-i cum se dau fericiti pe tobogan. Nu mai pot sa ma scuz din cauza lor atunci cand nu ajung undeva la timp: ca a trebuit sa doarma la pranz, sau ca a fost nevoie sa ne intoarcem din drum pentru ca si-au uitat plusul favorit acasa. Nu mai pot sa ma dau obosita pentru ca au plans toata noaptea. Nu mai pot sa-i iau in brate de fata cu prietenii lor: “Mama, nu, nu ma atinge, ca ce-or sa zica prietenii!” Nu mai au nevoie de mine asa cum o faceau pana nu demult: “Lasa-ma ca pot sa fac si singur!” Nu le mai citesc povesti inainte de culcare pentru ca citesc singuri si nu mai aprecieaza vocea mea transformata in personaje. Nu mai pot sa-i imbrac cu ce-mi place mie, au gusturi si stiluri pe care trebuie sa la accept/respect. Nu mai facem baie impreuna pentru ca pur si simplu nu mai incapem in cada. Nu mai pot sa-i pacalesc ca este ora de culcare si sa-i trimit mai devreme la somn cand nu ma mai inteleg cu ei. Nu mai pot sa-i mint frumos pentru ca nu ma mai cred. Nu mai merge sa cand fals prin casa pentru ca imediat ma taxeaza ca-i dor urechile. Nu mai apuc sa mananc nimic din ce-am ascuns intre salate pentru ca stau non-stop cu capul in frigider si agatati de dulapuri. Nu mai pot sa-i "manevrez" cu usurinta in ce directie doresc eu. Nu mai am de mult ultimul cuvant in fata lor pentru ca dpdv verbal cu greu le mai fac fata. |
RSS Feed
