| Ca mama de baiat nu sunt o mama pentru care relatia dintre mine si fiul meu a mers de la sine. Si nu din cauza lui si nici a mea. Am avut si am in continuare rani vechi de vindecat care stau in calea unei relatii armonioase dintre parinte si copil. Autor: Petronela Judele |
| Atasamentul copiilor nostri fata de noi va fi in mod clar influentat de ceea ce ni s-a intamplat in viata, daca nu reusim sa procesam aceste experiente. Mai bine decat cel mai bun terapeut, copiii nostri ne dau ocazia sa crestem si sa ne vindecam. Aproape magic, pe masura ce ranile noastre se transforma, constatam ca aceste rani ne motiveaza sa fim parinti mai buni. Daca le satisfacem nevoile fizice, emotionale si intelectuale, putem sa ne bazam si pe Mama Natura, care va sti exact de la sine ce sa faca ca pustii nostri sa devina adulti sanatosi. Educatia unui baietel nu este diferita fata de cea a unei fetite, daca ne ghidam dupa aceasta "regula" simpla: dragostea. Este singura regula pe care trebuie s-o respectam! Conceptiile invechite cum ca un barbat nu are voie sa planga, ar trebui ingropate undeva intr-un cufar si bine ascunse intr-un pod. Baietel sau nu, copilul are voie sa dea frau sentimentelor, sa accepte faptul ca uneori sa fie trist sau dezamagit, altfel nu va sti sa faca fata momentelor grele de mai tarziu. Pana sa devina barbat este doar un copil si e normal sa aiba temeri. Notiunea de a fi barbat ar trebui sa aiba un singur sens: acela de a-i respecta pe cei din jurul lui; sa empatizeze, sa se gandeasca la repercusiunea faptelor lui, sa nu faca rau nici chiar si atunci cand sufera, sa ofere mici bucurii celor dragi fara nici un motiv aparte si mai ales sa inteleaga ca nu-i nimic rusinos in a-si declara sentimentele fata de oamenii pe care ii iubesc. Cam acestea au fost reperele mele dupa care m-am ghidat in cariera mea de mama de baiat! Momentele de afectiune dintre noi parintii, te iubesc-urile repetate cat mai des intre noi toti, au participat la maturitatea afectiva a baiatului meu, acum barbat in toata firea. Preocuparea mea fata de fiul meu inca mai exista, este o continuare a relatiei incepute de cand era bebelus. Am fost si am ramas confidenta lui, iar acum cand in viata lui a aparut o alta femeie :)))), eu nu pot decat sa ma bucur de rezultatele muncii mele, cand vad ca sunt pregatiti sa ia viata in piept din toate punctele de vedere. Nu sufar de sindromul soacrei si ma bucur enorm ca am castigat fiica pe care mi-am dorit-o intotdeauna iar ea, o a a doua mama! Autor: Petronela Judele |
RSS Feed
