| Am stiut si eu ca nu o sa fie usor sa fiu parinte, si chiar am tinut cont de lucrul asta, insa nu mi-am imaginat un amestec mai ciudat de emotii ca atunci cand am devenit pentru prima data mama. Fireste, aflasem de la unul altul ca odata ce se naste copilul, inima ti se umple cu multa iubire si se revarsa asupra omuletului proaspat aparut in viata ta, insa nu prea am crezut in lucrurile astea. |
| De ce? Pentru ca eu nu am simtit imediat marea de iubire care sa se reverse la mine in inima, nu a fost dragostea aia la prima vedere, sau ma rog, poate nu mi-am dat eu seama. Cred mai degraba ca in inima mea s-a declansat un amestec tare ciudat de emotii pe care nu le mai traisem pana atunci: vinovatie, iubire, suparare, mila, tristete, fericire, multa slabiciune, teama, regret, si mai ales nesiguranta. Cu timpul insa, s-au asezat si la mine in suflet lucrurile, si am descoperit si eu acel izvor nesecat al iubirii, insa amestecul ciudat de emotii nu a disparut nici acum dupa 11 ani de cand sunt parinte. Pentru ca mi se intampla sa ma supere foarte tare copiii si sa simt cum, dintr-o data, in mine, se declanseaza cele mai contradictorii si coplesitoare sentimente pe care le-am putut simti vreodata in viata. Cum este posibil sa simti in acelasi timp suparare dar si compasiune pentru copilul tau atunci cand greseste? Cum este posibil sa-i spui sa plece din aceeasi incapere de langa tine pentru ca nu mai poti sa-l privesti in ochi, dar in acelasi timp sa vrei sa-l imbratisezi si sa nu-i mai dai drumul niciodata? Mi se pare cea mai mare surpriza in plan emotional rezervata parintilor. O asa confuzie provocata de aceasta contradictie intre sentimente nu cred sa mai existe. Cum este posibil sa-ti doresti un copil atat de tare, iar cand se naste sa nu poti sa-l iei in brate, sau sa tanjesti dupa o ora de somn si imediat sa te ravaseasca sentimentele de vinovatie pentru ca indraznesti sa te gandesti la tine? Cum este posibil cand este mic de tot si neputiincios sa-ti doresti sa creasca mai repede pentru ca nu mai suporti sa-l auzi plangand, iar atunci cand s-a marit sa ti-l doresti din nou mic si dependent de tine? Cum este posibil sa te enerveze atat de tare si sa nu mai vrei sa fii in aceeasi incapere, dar sa simti durere fizica atunci cand esti departe de el? Cum este posibil sa simti furie si adoratie in acelasi timp? Iata o intrebare la care, sincer, nu stiu ce sa raspund, ce pot sa spun este doar ca nu cred ca dupa ce devii parinte inima ti se umple dintr-o data cu oceane infinite de iubire, ea exista cu siguranta si pana atunci, cred mai degraba ca inima ti se incarca brusc cu trairi noi si intense, trairi care probabil se declanseaza doar atunci cand devii parinte. Este revelatia pe care ti-o rezerva viata de parinte asa cum nu te-ai gandit ca ti se poate intampla. |
RSS Feed
