| Cand eram mica, aproape ca lesinam atunci cand vedeam vreo pisicuta sau vreun catelus abandonat pe strazile din jurul blocului in care locuiam. Le luam acasa ca sa le ingrijesc in speranta ca, poate, poate se inmoaie inima mamei si o sa ma lase sa devin stapana de pisica sau de catel intr-o buna zi. |
| Le duceam de fiecare data cu lacrimi in ochi la locul in care le gasisem… of, tare greu ma mai desparteam de ele. Stapana am devenit pana la urma, de doua motarlanoase, care au trait alaturi de mine 16, respectiv 18 ani. Urmeaza cat de caurand sa ne improprietarim si copii cu doi puiuti de pisica pentru ca nu-mi imaginez o viata de copil fara un animalut. Asadar, copiii, animalele si joaca! |
RSS Feed
