| Well, am trait pe pielea mea si copiii pe a lor, cum e sa mergi in vacanta intr-un grup relativ mare, format din neamuri si prieteni de familie. Noi de obicei cand mergem in vacante nu ne tinem de rutinele cu care in mod normal suntem obisnuiti, fiecare face ce vrea, ca doar suntem in vacanta ca sa ne relaxam, evident, totul, in limita bunului simt. |
| Nu avem program de intrat in apa, de dormit, ii luam peste tot cu noi, indiferent de ora, ii lasam pe ei de cele mai multe ori sa aleaga restaurantul la care sa mancam, ba chiar ii asezam si pe cele mai bune locuri de la masa pe care tot ei o aleg. De ce? Pentru ca vacantele sunt si ale lor, nu doar ale noastre si, chiar daca sunt copii au si ei drepturi si dorinte pe care noi parintii le respectam atata timp cat ele nu depasesc sfera rezonabilului. Sunt de parere ca respectul fata copii nu trebuie confundat cu rasfatul sau lipsa bunului simt. Dar cum ce noua ni se pare normal iar altora ceva ca de pe alta planeta, intr-un grup numeros si cu stiluri diferite de interactiune cu copiii, evident ca au aparut iritatiile, comentariile si amestecul in educatia copiilor nostri. “Cum sa pui copilul pe cel mai bun scaun de la masa? Cum sa dai mai intai copilului sa manance si sa bea? Cum isi permite sa-si dea despre orice cu parerea?" Mi-au fost de cateva ori zgariate timpanele. Da, mie imi place sa-mi tratez copiii de la egal la egal, imi place sa le dau atentie si sa-i ascult cand isi impartasesc parerile, chiar si despre subiecte poate nepotrivite varstei lor. Ii incurajez sa-si sustina opiniile cu orice pret si sa nu se lase intimidati de varsta sau tipul de rudenie al celor cu care interactioneaza. Atata timp cat discutiile au la baza respectul si nu ies din sfera normalului, fiecare copil are dreptul la o opinie. Le doresc sa creasca spirite libere, fara constrangeri, iar atunci cand vine cineva sa mi-i reduca la zero, adica la tacere, doar pentru ca sunt copii, deja te iei de mine. Pentru ca atunci cand te iei de copilul meu, indirect, te iei si de mine, de sufletul meu, imi pui la indoiala abilitatile de parinte, abilitati cu care nu m-am nascut, si pe care mi le insusesc cu fiecare zi, luna si an ce trece. Cand te iei de copilul meu ma simt atacata in cel mai sensibil punct si ma doare sa-l vad cum pleaca capul in pamant pentru ca se simte umilit. Este foarte usor sa induci unui copil vinovatia si sentimenul de nevaloare cand tu esti mare iar el mic si nu se poate apara, cand tu esti unchi, matusa sau bunic iar el doar un copil. |
RSS Feed
