| “Ai grija se nu te murdaresti pe haine!” Asa ne atentiona mama, pe mine si pe sora mea, dupa ce ne imbraca pe amandoua ca pe niste papusi si ne trimitea afara la joaca in fata blocului. Aratam ca niste bete, de la prea mult apret, in rochitele noastre noi si frumoase pe care probabil le cumparase cu eforturi uriase, printr-o pila, de la Cocor. |
| La capitolul haine aratam mereu brici, amandoua, pentru ca avea mama noastra un talent desavarsit in ale modei, de la pantofii ei facuti la comanda, pana la rochitele noastre cusute la o croitoreasa care statea pe undeva foarte departe de Bucuresti. Daca nu ma insel si imi aduc bine aminte, duminicile ni le petreceam prin tramvaie si autobuze ca sa mergem la proba la “doamna croitoreasa” unde noi ne tavaleam pe jos de plictiseala in timp ce maica mea proba si dadea indicatii stricte despre rochiile ei si ale noastre. Iar cand in sfarsit erau gata si ne imbracam cu ele avea obiceiul sa ne spuna sa nu cumva sa ne murdarim ca ne bate, si stateam mereu stresata sa nu pateasca ceva rochia sau pantofii noi cumparati, nu cred ca mi-a priit vreodata joaca afara cand ne imbraca cu hainele “bune”. Aveam haine “rele” de casa, de scoala(uniforma), haine de joaca, si haine de mers in visita pe alea de vizita le vedeam doar de Paste si Craciun sau cand mergeam pe la neamuri, ca sa le luam respiratia. Eram amandoua cartea ei de vizita si mereu ne lua cu ea peste tot, frumos impopatanate, atata timp cat nu ne ieseau porumbei pe gura ca sa o facem sa se simta “prost”, avea un mod al ei mai ciudat de a ne da atentie si de a ne arata afectiune. Evident ca eu fac exact invers, nu cred ca le-am spus vreodata alor mei copii sa nu se murdareasca, ca doar am masina de spalat, (si mama avea, oare ce facea cu ea?!), si mi se pare absurd ca inca mai exista parinti care-si inhiba copiii cu reflexe de genul: "Iei bataie daca te murdaresti pe haine!" Cum mama naibii sa mai sperii un copil cu bataia in ziua de azi pentru ca s-a murdarit pe haine? |
RSS Feed
